VALEA GURGHIULUI

Muzeul viu

        Mama Nica, din Solovastru, are 92 de ani  de ani si locuieste intr-o casa mai batrana decat ea, in care s-a nascut barbatul ei, acuma mort.
       E o casa asa cum se faceau pe vremuri, pe care nu a vrut sa o  schimbe. “Le-arn zis sa lase casa cum este si dupa ce rna duc, s i sa lase oamenii sa vina in ea. Mie mi-a placut lumea", imi zice mama   Nica si ochii fara ochelari, plini de viata, ii rad. Slava Domnului, lumea vine la ea! Nu doar copiii, nora, nepotii, stranepotii si stra-stranepotii, dar si necunoscuti, domici sa vada cum se traia pe vremuri si cum arata o casa traditionala cu viata in ea. La intrare este o bolta de vita-de-vie, pe pereti sunt agatate fotografii vechi, de familie, unele din 1915, iar pe pat sunt aranjate frumos toalele, fundurile de pema si cearceafurile, ca sa se vada toate modelele si dantelele lucrate de mana. In fiecare an, mama Nica lipeste peretii cu lut - pana de curand lucra ea, dar acum cere ajutorul nurorii sale – si ii da cu mieruiala, vopsea albastra.
        In Solovastru se mai tin sezatori, cu obiceiuri traditionale si cu atmosfera vesela si glumele de pe vremuri. Se organizeaza si pentru grupuri, dar trebuie sunat in avans la Mirela:. “Cine vine nu este doar spectator, ci ia parte la sezatoare”, spune Florentina, coordonatoarea ansamblului popular: ”Coronita", din Solovastru. ,E servit cu galuste (sarmaluta cu pasat), tuica si intodeauna se lasa cu o petrecere la sfarsit.

 
 

VALEA GURGHIULUI

Castelul de la Lapusna

      In Lapusna, in inima padurii, la 815 m altitudine, unde aerul curat, foarte bogat in ozon, care-ti umple plamanii, aproape te ameteste, se afla castelul de vanatoare Lapusna. Ridicat intre 1925 si 1926  de regele Ferdinand, el a gazduit familia regala, iar partidele de vanatoare au atras cunoscuti lideri comunisti, precum Hrusciov, Jivkov, Tito. 

        Nicolae Ceausescu venea frecvent aici. La intrarea principala te intampina vitraliicu aspecte definitorii pentru zona (precum vanatoarea, pastoritul, culesul). Mobilierul e din molid baituit, cu sculpturi impecabil conservate, foarte dificil de realizat, deoarece molidul se aschiaza usor, teracotele superb au fost comandate la Viena si geamurile duble, din sticla, sunt lucrate artizanal. Impresionant, enigmatic plin de istorie, castelul din Lapusna este intrudus in circuitul turistic. 

     Te poti caza chiar in camera regelui sau reginei, poti incerca sa dai un mat la tabla de sah lucrata manual special pentru Mihail Sadoveanu, pasionat de vanatoare si pescuit, sau sa inveti suba, la masa Elenei Ceausescu. Castelul este ideal pentru ozonoterapie spontana, turism de relaxare, istoric si ecumenic (in apropiere se afla Biserica de lemn Sf. Nicolae, construita in 1779), dar nu uita ca te afli intr-un loc special, cu obiecte de patrimoniu national, care trebuie respectate, ingrijite si conservate, subliniaza Claudia Pescar, general manager.

VALEA GURGHIULUI

VIATA SALBATICA

             Respir incet  si rar, fara sa fac vreo miscare. Nu aud decat frunzele uscate care cad. "Stii cind vine ursul pentru ca trosnesc crengile sub el cand calca.
            Uneori, apare din padure, in fata observatorului,si merge direct la mancare. Alteori, vine chiar pe drum", imi spune Calin Pop, profesor de vanatoare si salmonicultura la Colegiul Sivic din Gurghiu, care rna insoteste la unul dintre observatoarele din padurea Mociar. Nu avem mult de asteptat, suntem ajunsi doar de 10 minute si-l vad. Vine linistit pe drum, se opreste la o baltoaca in care se balaceste minute bune, apoi se indreapta spre locul unde gaseste de obicei, mancare. E masiv, cam 350 kg, estimeaza insotitorul meu, si imi face semn ca pot incerca o poza.  Ii admir calmul, pentru ca mie imi tremura mainile. In linistea padurii, declansatorul Cannonului se aude ca o bubuitura. 

            Ursul face o intoarcere rapida si dispare in padure. Ma incearca un amestec de bucurie, admiratie, curiozitatete si teama, caci, desi nu sunt singura, nu rna simt in largul meu cu un urs brun liber, la cativa metri de mine. Pe Valea Gurghiului, poti incerca si tu aceasta experienta demna de un Bucket List (si, cu echipamentul foto potrivit, poti surprinde cadre inedite), in plimbari la observatoare, organizate, cu ghid. „Ai ocazia sa vezi animalele salbatice libere, in mediul lor, nu in tarc”, explica Mircea Todoran, presedintele Asociatiei de Vanatoare si Pescuit Sportiv  Valea Gurghiului, care gestioneaza trei fonduri de vanatoare, insumand 32.000 ha, „dar, trebuie sa tii cont de sezon (cerbul, cipriorul si mistretul pot fi vazute tot timpul anului, spre deosebire de urs, care iarna intra in hibernare) si de momentul zilei, pentru ca animalele ies dimineata, inainte de rasarit, sau la amurg." De-a lungul istoriei, aceasta zestre naturala a adus in zona principi, mostenitori imperiali, fete regale si  sefi de stat, pasionati de vanatoare. Potrivit documentelor de arhiva, citate de Mihai Gherghel, fost director la Colegiul din Gurghiu, principele Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi I (1630-1648), venea des sa vaneze pe domeniul din Gurghiu, unde a construit un castel, transformat in 1883in castel de vanatoare pentru Rudolf de Habsburg, fiul imparatului Franz Josef (tot din dorinta casei de Habsburg s-au plantat arbori ornamentali, luand  nastere, treptat, Parcul Dendrologic). 

           Mai sus, la Lapusna, este un alt castel de vanatoare, ridicat de regele Ferdinand, pus in circuitul turistic. Recordul national la cerb,  emblematic pentru Valea Gurghiului, care nu a fost depasit din 2005 si a obtinut bronzul european, e din zona, de la Fancel (expus la Muzeul Cinegetic Posada). „Avern unul dintre cele mai bine populate fonduri de vanatoare de munte” conchide presdintele AVPS Valea Gurghiului.

VALEA GURGHIULUI

La pescuit de pastrav

            Printre fructele, legumele, branzeturile, lazile frigorifice si obiectele de instalatii pe care le gaseSti in magazinullui Zoki, intr-un colt, Ia geam, vezi o masuta pe care sunt imprastiate tot felul de chitibusuri.
           Zaharia Damian (Zoki) e prizonier in magazinul sau de luni pana sambata, dar duminica o zbugheste pe dealuri. iar coltisorul de care ti-am vorbit ii tradeaza marea pasiune: este "biroul" Ia care confectioneaza muste pentru pescuit la pastrav. In apele Gurghiului traiesc pastravul indigen, pastravul curcubeu, fantanelul, lipanul, lostrita, iar Mihai Todoran, la 17 ani, cunoaste, ca si mai experimentatul Zoki, toate cotloanele in care se pescuieste bine. “E un pescuit special, nu e monoton”, imi spune. La pastrav, pescuiesti la musca (momeala artificiala care imita insectele de la suprafata apei), nu vii cu scaunelul de pescar, asteptand de pe mal sa traga pestele. Intri in apa, iei in calcul ora, presiunea atmosferica, anotimpul – “pentru ca fiecare anotimp are musca lui". Regula de baza este sa alegi musca buna, cea care sepotriveste eel mai bine cu ce vezi pe apa. Usor de zis, dar imprevizibil, si in asta consta toata stiinta si frumusetea pescuitului la musca. “Descoperi ce ai de facut doar cand te afli pe apa. Doar la fata locului iti dai seama ce aide facut si ce musca trebuie sa folosesti”, imi explica Mihai.
             Pentru un pastrav gustos, cu mamiliguta, sos de usturoi cu smantana si o porte de papanasi cu dulceata de afine, servite intr-un foisor deasupra apei Gurghiului, opreste-te la “Pensiunea Lucretia” din  Bradetelu, Ibanesti - in drum spre Lapusna, pe partea stanga (restaurantul e deschis doar in weekend). Daca aerul curat, de padure de munte, te imbie sa mai ramal, Lucretia are  sapte camere pentru cazare, bucatarie complet utilata pentru a-ti gati, locuri de gratar si de joaca pentru copii. Pentru cazare si bucatarie deschisa si in timpul saptamanii - nu lipsesc din meniu pestele si papanasii- poti  merge la pensiunea de peste drum “Ovidiu si Paula”.

DANEMARCA - La pescuit de calcan baltic

O noapte magica pe Insula Laeso

         Poul ma intreaba daca vreau si eu o sulita. Raspund politicos ca as prefera sa-l acompaniez doar in calitate de spectator. Suntem pe Insula Laeso, o mica nestemata nordica din Stramtoarea Kattegat.
De sute de ani, calcanul este unul dintre cei mai ravniti pesti de pe aceste meleaguri. Pe timp de iarna localnicii faceau copci si atrageau pestele flamand la gura lor cu faclii confectionate din par de animal- in special de mistret, deoarece ardea mai bine si mai mult combinat cu uleiul de grasime de balena.

         In prezent exista patru locuri unde se poate pescui, iar noi mergem in partea de nord. Plecam sub lumina lunii. Cu pasi inceti ne desprindem de nisipul plajei si intram in golful Nordic al insulei. Chiar de la inceput Poul imi spune sa fiu atent la gaurile facute de rate pe timpul zilei, in cautare de viermi marini. Captivat de locul in care ma gasesc, intru din plin intr-una din ele. Din fericire, apa nu mi-a trecut de pantaloni si nici nu a ajuns la rucsacul cu echipament foto.
         Aici, in Danemarca, apusul dureaza mult. Inca este lumina si pestii n-au venit. Mergem parallel cu malul inca vreo ora, asteptand semne ca apa are temperature potrivita. Din cand in cand mai apare in inspectie cate un crab artagos. Dar timpul trece si refluxul e din ce in ce mai puternic. Poate ca ar trebui sa iesim din acest golf protejat si sa ne incercam norocul in marea mai agitate unde se si gasesc specimenele mai mari.
        Oare cum erau aceste ape acum o mie de ani? il intreb p Poul, fost profesor de geografie si istorie. Cu multe secole in urma, incepe el cu pipa fumegand mocnit in coltul gurii, vikingii de pe aceasta insula cu putine resurse se zbateau sa supravietuiasca de pe o zi pe alta. Lucrurile s-au schimbat cu timpul, dupa mai multe voiaje spre sud, cand au invatat sa foloseasca sarea ca sa-si conserve mancarea. Astfel pestele putea fi pastrat pana la 10 ani in saramura.
           Ne intrerup dintr-o data calcanii, care ne fac pe plac si incep sa apara.
         Lui Poul, “regele pescar al insulei”, ii place sa vina aici pentru ca poate sa gandeasca, sa se simta liber si imbratisat de natura. La fel am trait si eu, cu sufletul la gura, aceasta noapte in Marea Baltica.

Africa de Vest

Capitala BAMAKO

         In sezonul ploios, Africa “neagra”e o provocare pentru simturi. Tuleie de vegetatie suculenta cucersc Sahelu. Fructe si legume proaspete sunt stivuite pe tarabele din sate si peste tot pe marginea ulitelor din glod stacojiu. Pasarile, parca mai albastre ca oriude, se pun pe cuibarit in baobabii care te atata cu fructele lor acrisoare. Aerul piscaa. Peste tot miroase a mango si fan cosit.

Pentru nomazii  Fulani e anotimpul transhumantei. Buzele si gingiile femeilor tinere sunt tatuate ritual cu pigment negru.

        Tchoodi le marcheaza trecerea in randul adultilor,  dintre care vor incepe sa-i caute un sot. Casele lor de iarba, Bukkaru,  sunt parasite. Torentii le vor topi in doar cateva luni. Acum, incarcate cu cele mai de pret bunuri ale comunitatii,  caravanele de magarui se urnesc  catre pasunile  din provincia  Sikasso,  granarul tarii.    Noi mergem in sensul opus, spre Bamako.

         Nu ai grei sa confunzi capitala republicii  Mali cu un sat neobisnuit de mare. Mai toate orasele subsahariene sunt asa. Fluviul Niger, cel mai lung din Africa de Vest, imparte Bamako in doua: cartierele sarace cu bordeie de tabla sunt pe un mal, cladirile administrative cu fatade din perete-cortinai hotelurile de lux, pe altul. intre ele se afla enorma Grande Marche, adevarata inima a capitalei. Milioane de locuitori o tranziteaza macar o data pe zi. Unii targuiesc diverse bunuri de plastic importate din Nigeria sau din China. 

          Altii vaneaza cele mai frumoase imprimeuri ghaneze pentru fuste pagnei costume facute pe comanda, pentru ca malienii nu concep sa iasa nici macar pana la piata decat imbracati cel putin la patru ace. Suferinzii cauta in sectorul cu fetisuri, printre carapace de broaste testoase, dinti de sacal, fetusi de vaca si papagali mumificati, gri-gri-ul prescris in reteta de vraciul voodoo. Cei mai multi insa vin in bazar pentru a lua masa, iar tarabele cu de-ale gurii serevarsa dincolo de trotuar. Ar fi pacat sa nu ne riscam stomacul cu savori nefamiliare.

Seducatorul Ischgl

Cea mai fun statiune din Austria.

            Am ajuns in oraselul  din  Valea Paznaun, in apropierea granitei cu Elveta, intr-o zi insorita de martiei si ne-am cazat Ia Hotelsport Silvretta, chiar in centru, la cativa pasi de gondola Silvrettabahn. Si fiindca era luni, nu puteam sa ratam o coborare  nocturna cu saniuta pe pista de 7 km, amenajata si luminata, una  dintre cele mai lungi din  Alpi.  

          Din decembrie pana in aprilie, in fiecare seara de luni si joi, partia se transforma intr-un imens derdelus. Gondola Silvrettabahn ne-a dus in doar 15 minute pe platoul Idalp, la 2.320 m. Aici, la cabana Vider Alp, intr-un decor rustic, o cina Fondue ne-a dat forte pentru coborarea care dureaza cam o ora.

        Dupa ce am inchiriat sanilile si ni s-a explicat cum sale manevram, ne-am lansat la vale, iar senzatia a fost unica - adrenalinabsoluta, cu vantul vajaind pe la urechi, depasiri in viteza, frane si viraje stranse, cu nori de pulbere de zapada lasate in urma.
<meta name="google-site-verification" content="W3E7Ql7Jbk90VQNhRmRTQFuvCmE5HJK-lh2UF5DwV44" />